„Dacă ignori dragonul, te va mânca! Dacă încerci să-l înfrunți, te va copleși!”

Așa ne spune un vechi proverb chinez… Sub semnul aceluiași dragon a descins miercuri la San Francisco Președintele chinez, Xi Jinping. Ce l-o fi determinat sa facă pasul asta? Nu-mi spuneți ca Summit-ul APEC era anunțat cu luni în urma că știu. Prezenta lui însă acolo, nu! S-a decis înainte cu mai puțin de două săptămâni să participe. De fapt, nici n-a participat, s-a folosit de pretext ca să meargă în SUA și să-i transmită lui Biden ce avea să-i spună și-a plecat acasă. Xi a mers acolo ca un învingător, ca liderul unei mari națiuni și i-a spus în față Americii ce avea de spus. Iar argumentele lui au fost imbatabile. Mai întâi, din punct de vedere politic, o Americă învinsă deja de Rusia în Ucraina nu prea mai are cum și cu ce impresiona o mare putere cum e China. Apoi, în conflictul din Gaza, China s-a manifestat deja ca un lider al Sudului Global. Unul cu o influență covârșitoare peste cei de-acolo. Și autoritatea asta i-a permis să nu se manifeste zgomotos cum s-ar fi așteptat unii. După o istorie imperială de 4000 de ani, China are răbdare și vorbește doar când e necesar. Are de exemplu răbdare ca țările arabe de pe-acolo, Egipt, Arabia Saudită, etc să intre întâi de la 1 ianuarie în BRICS și apoi odată puse la adăpost de sancțiunile americane, să devină mult mai hotărâte pe drumul pe care l-au apucat. Are răbdare să vadă SUA și Israel afundându-se și mai mult în mocirla în care singure au intrat, stârnind și mai multă ostilitate în jurul lor în timp ce ține Iranul în frâu să nu se-arunce la război. Și economic China a ieșit învingătoare în fața sancțiunilor americane menite s-o împiedice să devină lider mondial în tehnologiile de vârf. Și deja, cu tot războiul ei economic, SUA nu mai are ce-i face. Ultimul argument al lui Xi a fost cel de natură militară. China are pe țărmul ei la Oceanul Pacific, o formidabilă și de neegalat desfășurare de rachete anti-navă și AA menită să satureze orice sistem de apărare a flotelor de portavioane și să doboare orice zburătoare, oricât de invizibilă ar fi ea, care ar încerca s-o atace. America știe foarte bine asta și de asta a și vrut să reia contactele alea telefonice. Ca nu cumva, vreun chinez nervos, la un moment dat, să-i scufunde vreo copaie din acelea. Cam ăsta a fost Xi ieri, în America, liderul unui nou pol de putere mondial. Unul căruia nici măcar SUA nu-i mai pot contesta asta. Iar replica lui Biden, spusă imediat ce președintele chinez a ieșit pe ușă: „Xi e un dictator!” denotă enorm de multă frustrare și neputință din partea lui si a Americii.

Celor care cred că Xi nu s-ar fi dus în America dacă era așa puternic și că numai cei slabi merg la cei mai puternici ca ei, nu și invers, le spun că greșesc! Xi a făcut gestul de a se deplasa acolo pentru a preîntâmpina un război generalizat, poate chiar ultimul pentru noi! Pentru a-i spune și-ai arăta clar lui Biden că trebuie să se oprească și să nu se arunce într-un război nebunesc pe care nu-l poate câștiga. Că în cazul c-o va face se va confrunta direct cu China și Rusia, protectorii Iranului. Pentru că în afara SUA și Israel, nimeni în lumea asta nu vrea război! Că oamenii nu mai vor așa ceva, că au lucruri mai bune de făcut. Și-au arătat asta prin valul de mitinguri unde milioane au manifestat pentru Palestina. Adică împotriva Israel și SUA. Ăsta a fost mesajul lui. Unul de forță, nu de slăbiciune. Așa văd eu c-a fost deși nici China și nici Rusia nu și doresc un război cu SUA. Nu pentru că s-ar teme ci pentru că înțeleg foarte bine ce dezastru ar putea însemna pentru întreaga Omenire. Asta e noima pentru care Xi s-a dus în America, lăsând la o parte orice orgolii de neam prost. Orgolii care la scară istorică, nu înseamnă nimic pentru conducătorul unui imperiu vechi de 4000 de ani.

Tot ce scriu reprezintă opinii personale. Opinii bazate pe o documentare extrem de amănunțită, corectă și riguroasă, din surse publice. Sau, pe experiențe personale. Cum am mai zis, nu caut să conving pe nimeni de nimic ci doar să le ofer celor care mă urmăresc și citesc un punct de vedere la care eventual, să mediteze. Ca să n-am vorbe!